duminică, 14 iunie 2009

furtuna din sufletul meu

Cândva ... am descoperit albastrul din mare ... şi am fost fericită, pentru că iubesc marea ...

Apoi albastrul m-a descoperit pe mine: blândă, cu zâmbet de copil şi privire suavă ...

Simţeam că-ntre valurile-i puternice mi-am făcut casă ... o casă în care nu putea pătrunde oricine ... eram în siguranţă acolo, privind undeva-n zare la albastrul mării şi al cerului, la joncţiunea dintre ele ...

Însă ... nu luasem în calcul furtunile din adâncurile-i ...

Deşi, câteodată răneşte, nu pot să nu mă gândesc, ori de câte ori privesc cerul senin, la albastrul meu din mare, la siguranţa sau nesiguranţa oferită de valuri ...
da! Am momente de nostalgie pentru că iubesc acel albastru ... însă deocamdată nu este pentru mine ... poate pentru că valurile-i sunt neliniştite şi încă nu oferă siguranţă ...



Oare?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu