flori de tei ...

Sunt într-o uşoară stare melancolică ... sau mai degrabă nostalgică ...

Oare exişti? Oare încă visez la o himeră?

Mi-e dor de-acele rime-mbratisate, mi-e dor de un zâmbet sincer, de o privire pătrunzătoare ... însă până atunci, bănuiesc, că trebuie să mă mulţumesc cu ce am: mă am pe mine, pe-ai mei părinţi cărora le datorez enorm ... şi mai am şi o surioară ... ah, era să uit, şi câţiva prieteni.

DECI în fond şi la urma urmei sunt bogată ... atâtea persoane mă iubesc necondiţionat.

Veţi spune care "atatea" ? Ei bine TREI! DA! TREI! persoane care mă iubesc necondiţionat şi asta-mi dă putearea de a merge înainte, de a-mi croi un nou drum, propriul meu drum, aşa cum mi-l doresc ...

Spunea deunăzi, cineva drag mie într-un post pe blogul personal, că noi femeile încetăm, la un moment dat să trăim pentru noi înşine, că ajungem să fim nefericite.

... nu ştiu dacă se poate numi nefericire ceea ce trăim noi sau mai degrabă o dereglare a scării valorilor proprii ...

Trebuie să învăţam să trăim pentru noi, să luptăm pentru noi şi să preţuim lucrurile mărunte pe care le-am uitat undeva-ntr-un colţisor.

Oare când aţi mirosit florile de tei?
Chiar de sub pom!
V-aţi bucurat de ele?

Eu am făcut-o zilele astea ... şi chiar acum câteva zeci de minute ... e plăcut ... e plăcut să vezi verdele verde să guşti din aroma florilor, să simţi că trăieşti pentru tine şi nu pentru "EL"

Ce putem face pentru a scăpa de melancolie? Sincer nu am un răspuns, aş fi ipocrită să afirm contrariul însă, în doze mici aş spune că este benefică ... are şi ea rolul ei, să nu uităm!



dar totuşi, oare încă visez la o himeră?

un gand optimist

în povara singuratii mele, am învăţat că într-adevăr TREBUIE să lupţi pentru a obţine ceea ce vrei

DA! pot!

rămâne, acum, să învăţ pentru relalizarile pe alte planuri ...
e greu să lupţi, dar bănuiesc că e şi mai greu să nu faci nimic şi să aştepţi totul pe tavă ... nu ştiu exact ce anume trebuie să fac, însă ştiu unde trebuie să ajung, ştiu care ar trebui să-mi fie rezultatul "muncii" (e uşor vagă exprimarea, tocmai pentru că sunt în până de idei ... aştept să mă ajutaţi voi cu ceva sfaturi)

nu aruncaţi cu roşii în mine, dar, oare nu e mai bine să las jos fair-play`ul şi să joc ... ceva mai "dirty" ? ... poate totuşi, în anumite momente aş avea mai multe de câştigat, dar, probabil, pe termen scurt ...

... sunt stele care CAD, dar totuşi strălucesc ...

adevărul e că-mi e dor ... dar shhht nu mai spuneţi nimănui :)

povara sincerităţii

povestea care mi-a stârnit vehemenţa, de data asta nu e a mea, proprie şi personală, aparţine cuiva, deci voi fi înţeleasă dacă, fair-play, am să păstrez o oarecare discreţie asupra acestui aspect. (această frază face referire la "post`ul" anterior)

pot să spun că sunt lucruri care dor teribil, sunt lucruri care mă bucură ... au legătură şi cu propriul meu EGO, au legătură şi cu stimulii exteriori de zi cu zi, au legătură şi cu albastrul meu din mare ...

nu încerca să înţelegi, pentru că nici eu nu înţeleg, SAU dacă înţelegi, spune-mi, te rog frumos şi mie ...

... să revenim ... cu ceva întrebări retorice


de ce trebuie să te foloseşti de oameni în scopuri non fair-play? e oare atât de grea povara sincerităţii? te simţi "mai tare", în anumite cazuri mai "macho"? încerci să-ţi găseşti refugiul într-un pansament trecător căruia-i vei lăsa răni adânci? care se vor cicatriza exrem de greu?

spune-mi tu străine ... oare de ce? de ce mă foloseşti "ca material didactic în scopurile-ţi meschine?"

revin cu întrebarea: e oare atât de grea povara sincerităţii?

detest ...

oare v-am spus că mă irită enorm comportamentele non fair-play?

tind să cred că voi începe să detest ceea ce se numeşte bărbat ...

sau poate, totuşi, ar fi mai bine să fiu la fel de non fair-play, lipsită de orice bun simţ, de orice etică? sunt prea naivă? prea credulă? cred prea mult în oameni şi în valori?

... probabil ...

nu-mi spuneţi nimic de circumstanţe atenuante ... nici nu vreau să aud!

am eu o clasificare bine definită pentru această specie de bipede ...

DA! ştiu, îmi veţi spune că sunt prea tranşantă ... şi muuult prea frustrată, însă îmi permit să am şi eu propria mea părere ... fondată, bineînţeles

Silence ...

Silence was first thing we brought us ...

furtuna din sufletul meu

Cândva ... am descoperit albastrul din mare ... şi am fost fericită, pentru că iubesc marea ...

Apoi albastrul m-a descoperit pe mine: blândă, cu zâmbet de copil şi privire suavă ...

Simţeam că-ntre valurile-i puternice mi-am făcut casă ... o casă în care nu putea pătrunde oricine ... eram în siguranţă acolo, privind undeva-n zare la albastrul mării şi al cerului, la joncţiunea dintre ele ...

Însă ... nu luasem în calcul furtunile din adâncurile-i ...

Deşi, câteodată răneşte, nu pot să nu mă gândesc, ori de câte ori privesc cerul senin, la albastrul meu din mare, la siguranţa sau nesiguranţa oferită de valuri ...
da! Am momente de nostalgie pentru că iubesc acel albastru ... însă deocamdată nu este pentru mine ... poate pentru că valurile-i sunt neliniştite şi încă nu oferă siguranţă ...



Oare?

nu stiu sa rad!

Aveam impresia, până deunăzi că există totuşi o libertate pentru fiecare din noi ... se pare însă că nu e aşa ...
Într-adevăr trebuie să învăţam să limităm anumite chestiuni din libertatea de exprimare pentru a nu-i răni pe cei din jur ...
Poţi fi de acord sau nu cu părerea unei persoane dar TREBUIE să o respecţi.

Mici/mari divergente există pe această temă şi vor exista întotdeauna ... ideea e să dăm dovadă de flexibilitate şi poate să încercăm să criticăm mai puţin pe cel de lângă noi să-l înţelegem cu părţile bune şi mai puţin bune ...

Personal asta încerc să fac iar, dacă se va materializa aşa cum mi-aş dori ... numai în timp îmi voi da seama.

Competiţie între prieteni ... oare există? Unii pot spune că da, alţii pot spune că nu ... Mie îmi place să cred că nu există, sau cel puţin există dar, în sensul pozitiv ... în ideea, poate, de critică constructivă? Bineînţeles fără a leza în vreun fel relaţiile dintre părţi ...

Şi închei într-o notă "optimistă" recunosc: încă nu ştiu să râd (când sufletu-mi plânge) ... dar mă străduiesc să învăţ ...

in ploaie

Am dansat în ploaie ... în stropii ei mari şi cristalini ... am fost încă o dată copil ... e plăcut ... mi-am dorit ca acea stare să rămână pentru totdeauna ... măcar în sufletul meu ... şi va rămâne acolo pentru că-mi doresc şi voi lupta să fie aşa.


Nu mi-a păsat că lumea privea prin coada ochiului la mine ... mulţi am uitat de unde venim şi încotro ne îndreptăm ... trebuie să ne reamintim, să renunţăm la 100% partea materială ... hrana sufletului nu e acolo ... deci ... CE CONTEAZĂ LUMEA? în fond şi la urma urmei e sufletul fiecăruia ... şi de noi depinde ce vom face cu el ...

EGO ...

Oare v-aţi gândit vreodată că pentru satisfacţia propriului EGO îi rănim pe cei de lângă noi?


Sunt interese meschine ... ce nu merită luate în seamă, dar poate, totuşi, ca un întreg unitar, rana nu este atât de adâncă şi, la un moment dat se va cicatriza. În toate aceste “meschinătăţi” există o latură suavă, precum stelele de pe cer ... când noaptea se îngână cu ziua ... există un zâmbet cristalin de copil … sunt doi ochi cu privire pură din adâncurile mării ...

nu ma ascund!

Nu ma ascund ... dar inca nu e momentul potrivit ...
Mi-e bine asa cum sunt acum, nu am nevoie de asa zisele "imbunatatiri" care nu sunt de fapt decat niste etichete pentru lumea in care traim ... "pretioase" etichete as spune ... insa doar "pretioase" nu si valoroase ... pentru ca, din pacate, non-valorile sunt in momentul de fata apreciate.

Detest etichetarea dura la prima vedere ... insa ... am acceptat-o ... pentru ca face parte din societatea in care cu greu mi-am gasit un loc ...

cineva ...

Incep sa traiesc ... incep sa vad lumea-n jur ... e placut sa simti ca acolo, undeva cuiva ii pasa de tine; chiar daca esti pisalog, chiar daca esti nevrotic, irascibil cateodata sau destul de des ... dar in fond si la urma urmei la asta se reduce o prietenie sincera ... la "a incerca" sa fii alaturi de cineva atunci cand are nevoie, atunci cand e jos ... si daca mai si reusesti atunci esti mai mult decat un OM! DA, pot sa spun ca-n momentul de fata exista o astfel de persoana in viata-mi si sper sa ramana acolo ... pentru ca-n fiecare zi imi da puterea de a merge mai departe!
Multumesc ca existi!

A mai cazut o stea ...

In ultima vreme mi s-au intamplat cateva lucruri usor triste ... lucruri care fac parte din viata ... si care acum ceva vreme nu le-as fi inteles ...

Incerc sa nu judec ... am doar mult prea multe "de ce-uri?" care nu stiu cand isi vor gasi raspunsul ... insa pana atunci, vreau sa renasc precum pasarea PHEONIX ...

" [...] Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale "



Stiu ca de acolo de sus vei avea grija de mine MIRCEA!